Povestea lui Mihai cu panourile fotovoltaice în Şimnicu De Jos Dolj

Povestea lui Mihai cu panourile fotovoltaice în Şimnicu De Jos Dolj

Am revenit la Mihai după ce i-am instalat acasă panouri fotovoltaice în Şimnicu De Jos în iunie 2022. Am dorit să vedem cum primeşte facturile de curent electric după ce a trecut la energia fotovoltaică.

Proiectul sistemului fotovoltaic

Mihai face parte dintr-o familie de 4 persoane, care locuieşte într-o casă de mărimi considerabile, iar o pondere importanta din consumul de electricitate vine din partea aerelor condiționate folosite în mod regulat de întreaga familie, “colțul IT de la mansardă” al lui Mihai fiindcă el este un inginer IT cu joburi remote de acasă, şi apoi bucătaria şi electrocasnicele obişnuite.
L-am întrebat pe Mihai care au fost principalele lui motive pentru a se îndrepta către energia solară şi ne-a spus la fel ca majoritatea clienților noştri că este îngrijorat de creşterea facturilor la energie şi de impactul sau asupra mediului. Pentru Mihai energia solară a fost cea mai buna variantă de a împăca ambele probleme, deoarece energia solară va reduce amprenta de carbon, precum şi factura de energie electrică.

Cum influențează energia solară facturile de energie?

Am vorbit cu Mihai după o lună de la instalarea panourilor fotovoltaice pe casa lui. Marea întrebare: cum s-au schimbat facturile lui de energie? Mihai ne-a comunicat veştile bune – de la începutul lunii iunie până la începutul lunii iulie, consumul lui de energie a scăzut cu 280 kWh. Nu a primit încă noua factură de curent, dar am calculat că acest lucru i-ar economisi în jur de 635 lei pe lună dacă acest lucru ar continua pe tot parcursul anului. La un preț de 2.27 lei/kwh conform tarifelor CEZ 2022.

Pe lângă cei 280 kWh consumați direct din sistemul fotovoltaic pe timpul zilei, s-au mai consumat alți 184 kWh direct din rețea pe timpul nopții. Dar totodată pe lângă autoconsumul de 280 kWh s-au injectat suplimentar în rețea 1620 kWh. Deşi kilowatt-ul consumat activ este compensat 1:1 cu kilowattul injectat, la cel consumat se mai adaugă restul costurilor de transport, taxe cogenerare, etc. astfel încât în final raportul se apropie de 3:1. Cu alte cuvinte pentru fiecare 3 kWh injectați se primeşte înapoi 1 kWh atunci când avem nevoie. Comparând cei 184 kWh consumați versus 1620 kWh injectați şi folosind un raport de 3:1 ar trebui ca Mihai să primească o factura de zero lei şi în plus să aibă un credit de 1068 kWh injectați.
Până acum Mihai este mai mult decât mulțumit pentru că vara panourile fotovoltaice generează mai multa energie electrică pe măsură ce zilele devin mai lungi, şi invers energia produsă va fi din ce în ce mai mică pe timpul iernii. Injectând mai mult decăt consuma vara, Mihai speră să economisească suficient de multă energie pentru iarna când panourile vor mai produce în cel mai bun caz 20-25%.

Cum s-au schimbat obiceiurile tale de consum de cănd ai instalat panourile fotovoltaice?

Folosim la fel aerele condiționate pe timpul zilei ca şi înainte de montarea sistemului, doar că acum nu le mai oprim din când în când ci funcționează nonstop pe zi lumina. Atât eu cat şi soția lucrăm de acasă în timpul zilei, aşadar folosim electricitatea pe tot parcursul zilei. De exemplu, porneam maşina de spălat rufe şi maşina de spălat vase noaptea, dar acum le programăm pe timpul zilei.
“Este foarte important să vă folosiți aparatele în timpul zilei, mai degraba decât noaptea, după ce ați instalat panouri fotovoltaice (cu excepția cazului în care aveti şi o baterie ataşată invertorului).” Acest lucru se datorează faptului că nu plătiți pentru energia generată de sistemul fotovoltaic, dar garantat veți plăti pentru energia consumată după ce soarele apune. Trecând la utilizarea aparatelor precum maşina de spălat rufe ziua în loc de noapte, veți obține un autoconsum mai mare. Căzile cu hidromasaj şi piscinele necesită cantitati uriaşe de energie pentru a funcționa, aşa că Mihai se gândeşte ca pe viitor să işi incălzească piscina.
Mihai ne-a mai spus că i-a surâs ideea energiei solare fiindcă era în căutarea să investeasca o parte din banii săi. El a spus “pusesem ceva bani deoparte pe care căutam să ii investesc. Ȋn prezent randamentul investițiilor oriunde este foarte scazut, 5% poate. Am calculat la consumurile mele de electricitate că investiția în panourile fotovoltaice mi s-ar amortiza în 5-6 ani, ceea ce mi s-a părut extraordinar. E drept că în funcție de autoconsum alți oameni ajung cu investiția la 10-12 ani, dar pentru mine a fost foarte bine.”

Suntem de acord cu Mihai că investiția în panourile fotovoltaice este extraordinară, mai ales că se zvoneşte că prețul kwh va ajunge la 3 lei următoarele luni.

Mihai nu numai că va vedea o reducere uriaşă a facturilor sale de 7800 lei pe an şi va începe să economisească imediat, dar va adăuga şi valoare casei sale.
Când cauți sa investeşti, de obicei îți asumi un risc. Dacă rezervați o întalnire cu AA Tehnic, vom analiza consumul d-voastră de energie şi vă vom anunță exact cât vă puteți aştepta să economisiti. Deasemenea vă vom anunța dacă pentru d-voastră panourile fotovoltaice nu sunt potrivite, şi veți şti exact la ce rentabilitate a investiției vă puteți aştepta, eliminand riscul unei investiții nepotrivite.

Cât de uşor este procesul de instalare?

L-am intrebat pe Mihai cum i s-a parut procesul de instalare al panourilor solare…

“Foarte ok! Am fost informat tot timpul, mai ales atunci când a existat o problemă cu producatorul invertorului. Este cu adevarat uman să ai o interacțiune în persoană cu echipa de vânzări, decât cu oameni ascunşi în spatele telefoanelor. Echipa de instalare a fost grozavă. Singura mea problema a fost că sistemul ne-a fost vândut fără smart meter fiindcă nu exista în acel moment în piața din România, care este, evident, un instrument foarte util. Nu a venit cu invertorul, dar Mihai a comandat smart meter-ul ulterior. Inginerul a revenit şi a programt smart meter-ul fară niciun cost.”

Ați recomanda panouri fotovoltaice unui prieten?

Ȋn cele din urmă, l-am intrebat pe Mihai dacă ar recomanda panouri fotovoltaice unui prieten. Răspunsul lui?
“Da, categoric!”

Fiecare instalație fotovoltaică este diferită, dar la Mihai am instalat 32 panouri solare Dah Solar 460W Full Screen (un sistem de 15 kW) împreună cu un invertor Huawei. Contactați-ne azi pentru a afla de cate panouri solare ați avea nevoie pentru a vă acoperi factura şi daca vi se potriveşte un sistem fotovoltaic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *